
Candidatul Partidului Noua Românie la alegerile prezidenţiale, Sebastian Popescu, susţine că a fost împiedicat să voteze la o secţie de votare amenajată la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, unde ar fi votat la alegerile prezidenţiale anterioare.
Biroul Electoral Central (BEC) a transmis că alegătorii care au domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti pot vota doar în sectorul în care au adresa, însă pot vota, pe listele suplimentare, în alte judeţe.
Biroul Electoral Central (BEC) a transmis că exercitarea dreptului de vot se realizează în conformitate cu dispoziţiile Deciziei BEC nr. 22D/14.03.2025 privind unele măsuri pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 în condiţii de legalitate, egalitate şi integritate.
”Potrivit art. 1 alin. (2) din Decizia antereferită, «alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în municipiul Bucureşti nu îşi poate exercita dreptul de vot la o secţie de votare situată în alt sector al municipiului Bucureşti decât cel în care are domiciliul sau reşedinţa, dar îşi poate exercita dreptul de vot la orice secţie de votare aflată în alt judeţ, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară»”, a adăugat BEC.
Ulterior, Popescu a scris, pe Facebook: „După niţel circ şi scandal, m-au lăsat să votez”.
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=30389492850649539&set=a.1007049832653897&type=3&ref=embed_post
Amenzi de 13.200 lei pentru comercializarea de băuturi alcoolice în zona secţiilor de votare din Brăila
Poliţiştii au aplicat, duminică, amenzi în valoare de peste 13.000 de lei pentru comercializarea de băuturi alcoolice în zona secţiilor de votare, informează Centrul de Comunicare Judeţean Brăila.
„Conform datelor centralizate la nivelul Comandamentului Operaţional Brăila care monitorizează şi coordonează misiunile legate de alegeri, la nivelul judeţului Brăila, până la acest moment, au fost primite 4 sesizări de posibile incidente electorale, fiind aplicate patru sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.200 de lei pentru comercializarea de băuturi alcoolice în zona secţiilor de votare. În continuare, o atenţie deosebită va fi acordată soluţionării cu celeritate a sesizărilor care au legătură cu alegerile”, se arată în comunicatul de presă transmis de CCJ.
În judeţul Brăila sunt aşteptate la vot 269.386 de persoane, dintre care 158.599 în municipiul Brăila, unde sunt amenajate 140 de secţii de votare, din totalul de 284 secţii existente în întregul judeţ.
Una dintre cele nouă secţii de votare amenajate duminică în staţiunea Călimăneşti înregistrează o prezenţă de aproape 130%, cei mai mulţi votanţi fiind turişti aflaţi la tratament, astfel că s-a cerut suplimentarea buletinelor de vot.
La secţia de la Centrul de Informare Turistică de la Căciulata, unde sunt înscrişi pe listele permanente 633 de cetăţeni, votaseră până la ora 16,00 peste 800 de persoane, aproximativ 650 dintre acestea fiind pe liste suplimentare.
„Sunt turişti mulţi, avem o prezenţă mare – peste 600 de turişti până acum. Procesul de vot s-a desfăşurat până acum în condiţii bune. Nu au fost incidente, nu este aglomeraţie, pentru că încercăm să-i rânduim aşa ca să fie bine pentru toţi. Mai sunt şi cei de pe listele permanente, dar vin în număr mai mic, pentru că fiind staţiune cei mai mulţi care vin sunt turişti. Am solicitat deja, prin cerere, suplimentarea buletinelor de vot şi urmează să vină, din câte am înţeles, în jur de 900. Nu ştim acum câte o să primim. Am avut 730 de buletine şi am zis că mai bine să avem decât să rămânem descoperiţi”, a precizat preşedinta Secţiei nr. 142, Amalia Florenţa Rădescu.
Numărul turiștilor care votează, mai mare decât al localnicilor
Şi la secţia nr.141, amenajată la Centrul de Informare Turistică din Călimăneşti, prezenţa la vot a depăşit 60%, iar numărul turiştilor care au votat pe liste suplimentare îl depăşeşte pe cel al votanţilor de pe listele permanente, în total, în staţiunea Călimăneşti fiind aproape 1.200 de persoane care au votat deja pe listele suplimentare.
La Brezoi, o altă staţiune aflată la mare căutare în această perioadă de minivacanţă, au votat pe liste suplimentare circa 260 de persoane, la Voineasa numărul votanţilor din afara localităţii se apropia de 100, în timp ce în staţiunea Băile Olăneşti, numărul votanţilor pe liste suplimentare este de peste 700, cei mai mulţi fiind la secţia 118 din centrul staţiunii, unde prezenţa în jurul orei 16,00 depăşise 70%.
Oficialii Ambasadei SUA la București au vizitat duminică mai multe secții de votare pentru a observa cum votează românii, a transmis duminică reprezentanța diplomatică a Statelor Unite, într-o a doua postare pe Facebook în decurs de 3 cu privire la scrutinul prezidențial din România.
Victor Ponta a votat la o secție din județul Argeș

Candidatul independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta, aflat în drum spre Bucureşti, a luat „decizia spontan” de a vota la secția 311 din localitatea Corbi, județul Argeș.
„Am votat la secţia de votare de lângă Sfânta Mănăstire de la ‘Corbii de Piatră’! Îi rog pe toţi românii să vină la vot! Am votat şi am ‘pontat’ pentru România şi pentru români, cu credinţa că Dumnezeu ne-a dat o ţară şi un popor binecuvântat şi că, şi acum, ne va da puterea să ne alegem conducători buni şi drepţi; cred, de asemenea, că împreună putem să trecem peste criza actuală, protejând drepturile suverane ale românilor la sănătate, educaţie, pensie, salariu, taxe mici, prosperitate şi respect, aici, în România, şi peste tot unde trăiesc concetăţenii noştri! Am votat pentru competenţă, seriozitate, hărnicie şi, mai ales, pentru speranţa că viitorul ne aparţine”, a scris Victor Ponta pe Facebook.
Fostul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană, fost candidat independent la alegerile prezidenţiale din 2024, a votat, duminică, la Washington DC.
„Am votat la Washington DC, de data aceasta fără o miză directă. Alegeri complicate, într-o lume tot mai complicată. Să ne dea Dumnezeu înţelepciunea să găsim drumul cel bun”, a scris Mircea Geoană, duminică, pe Facebook.
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1288918302591749&set=a.281165886700334&type=3&ref=embed_post
Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Prahova a admis, duminică, suplimentarea buletinelor de vot în mai multe secţii din staţiunea Sinaia şi din Măneciu, unde prezenţa la urne este de peste 100%.
Astfel, conform site-ului BEJ, a fost admisă suplimentarea numărului de buletine de vot pentru secţia de votare nr. 259 din oraşul Sinaia, prin redistribuire de la secţia de votare nr.253 din oraş.
La secţia 259 sunt înscrişi pe listele permanente 453 de votanţi, iar pe listele suplimentare au votat 338 persoane, prezenţa fiind de peste 102%, arată datele Autorităţii Electorale Permanente.
De asemenea, a fost admisă suplimentarea numărului de buletine de vot pentru secţia de votare nr. 263 din Sinaia prin redistribuirea a 200 de buletine de la secţia de votare nr. 256 din oraşul Sinaia.
La această secţie amenajată la Casino Sinaia, prezenţa la vot este de peste 107%, aici votând deja 605 persoane, dintre care 443 pe liste suplimentare, arată datele AEP.
Şi la secţia de votare nr.477 din comuna Măneciu va fi suplimentat numărul de buletine de vot cu 200, a decis BEJ. Prezenţa la vot la această secţie este de peste 101%, aici votând 319 persoane, dintre care 255 pe liste suplimentare.
Turiştii aflaţi în minivacanţa de 1 Mai la Vama Veche stau la coadă pentru a vota la secţia înfiinţată în localitate, situaţie ce a determinat Biroul Electoral Judeţean Constanţa să decidă suplimentarea numărului buletinelor de vot.
Purtătorul de cuvânt al BEJ Constanţa, George Popescu, a declarat că BEJ a decis suplimentarea cu 500 a numărului buletinelor de vot pentru secţia 469 din Vama Veche.
Conform reprezentantului BEJ, în judeţul Constanţa au fost distribuite 675.000 buletine de vot, în 563 secţii de votare.
„La nivelul judeţului Constanţa au fost distribuite 675.000 de buletine de vot, în toate cele în toate cele 563 de secţii. Numărul acesta înseamnă numărul de buletine de vot pentru alegătorii de pe listele electorale permanente din toate cele 563 de secţii, plus un supliment de 10 %. Sunt 607.000 alegători înscrişi pe listele electorale permanente”, a spus George Popescu.
Candidatul Partidului Noua Românie la alegerile prezidenţiale, Sebastian Constantin Popescu, s-a prezentat duminică după-amiază la o secţie de votare organizată la Rectoratul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, dar nu i s-a permis să voteze.
„Încerc acum, ei sunt în şedinţă, am sunat la Biroul Electoral Central şi le-am spus: dacă nu rezolvă, o să mă duc eu peste ei. Să întrerupă şedinţa, pentru că sunt un candidat la funcţia de preşedinte al României căruia îi este interzis, în acest moment, să voteze, să-şi exprime votul, de către nişte oameni care nu ştiu legea„, a declarat Sebastian Popescu.
El a explicat că este a treia oară când candidează la funcţia de preşedinte al României şi de fiecare dată a ales să voteze la una din secţiile organizate la Rectoratul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti.
„Nu este nicio schimbare din punctul meu de vedere, şi în 2019 când am candidat, tot aici am votat, în 2024, v-am spus, la secţia următoare de acolo, iar acum am decis să votez tot aici. Din punctul meu de vedere, nu e nicio schimbare „, a declarat Popescu.
Prezența la vot, ora 14 – 2025 vs. 2024
În noiembrie 2024, prezența la urne până la ora 14:00 a ajuns la 27,00%. Până la acea oră au votat peste 4,8 milioane de români – 2,87 milioane din mediul urban și 1,93 milioane din mediul rural.
În prezent, prezența la urne este de 30,78% – 3.435.947 din mediul urban și 2.104.939 din mediul rural.
Un bărbat a fost sancţionat contravenţional pentru apelare nejustificată la numărul de urgenţă 112, după ce a reclamat că la secţia de votare nu i se permite să îşi exercite dreptul electoral pe baza paşaportului, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
Potrivit sursei citate, lucrători ai IPJ Constanţa au fost sesizaţi de un bărbat că reprezentaţii secţiei de votare nu i-ar permite să voteze cu paşaportul.
„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat faptul că bărbatul are domiciliul în România, prin urmare, potrivit legii, nu-şi poate exercita dreptul la vot cu paşaportul, ci numai cu buletinul de identitate sau cartea de identitate. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru apelarea nejustificată a numărului de urgenţă 112”, a transmis IPJ.
Reprezentanţii IPJ au mai informat că în judeţul Constanţa sunt 1.849 de solicitări privind votul cu urna mobilă.
„Astfel, şi-au exercitat dreptul de vot 45 de persoane aflate în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa”, se mai spune în comunicatul transmis de IPJ Constanţa.
Poliţiştii din judeţul Vâlcea au intervenit, duminică, la o secţie de votare din comuna Goleşti, unde un alegător a refuzat să semneze listele electorale după ce a votat, el făcând scandal in secţia de votare şi fiind violent verbal. Poliţia a deschis o anchetă în urma incidentului.
Incidentul violent a avut loc la secţia de votare nr. 247 din satul Popeşti, comuna vâlceană Goleşti. „Un bărbat în vârstă de 52 de ani s-a prezentat pentru a-şi exercita dreptul de vot, iar după exprimarea opţiunii electorale, acesta a refuzat să semneze lista electorală, manifestând un comportament verbal agresiv şi provocând un scandal în incinta secţiei de votare”, informează Centrul de Comunicare Judeţean Vâlcea.
Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de vineri (ora 7:00 locală) până duminică, la ora 13:00, s-au prezentat la vot 559.727 cetățeni români.
De asemenea, 4.106 alegători au votat prin corespondență, totalul voturilor exprimate în străinătate fiind în prezent de 563.833.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că a votat „singura opţiune pentru a învinge izolarea, extremismul, sărăcia”. „Pentru ca ai noştri copii să rămână aici, pentru ca noi toţi să ne împlinim visurile în ţara noastră”, a adăugat el.
„Am votat pentru România cu fruntea sus în Europa şi în lume, o Românie a dezvoltării, a competenţei, a seriozităţii şi a stabilităţii de care avem nevoie. Pentru ca ai noştri copii să rămână aici, pentru ca noi toţi să ne împlinim visurile în ţara noastră”, a afirmat Sebastian Burduja, duminică.
El a subliniat că România trebuie să meargă înainte, pe drumul ales, în Europa şi în NATO.
Preşedintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, a declarat duminică, după ce a votat, că a ales pentru o preşedinţie „care să ajute Parlamentul şi Guvernul să fie mai eficiente pentru cetăţeni”.
„Am votat pentru unitate în popor, pentru o preşedinţie care să lanseze mari proiecte de modernizare a statului, a societăţii, care să asigure siguranţa în interior şi la graniţe şi care să asigure o reprezentare demnă a României în străinătate”, a afirmat Predoiu.
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat duminică, după ieşirea din secţia de votare, că a votat pentru o ţară euro-atlantică, unită.
„Am votat pentru o ţară euro-atlantică, o ţară unită, în care, pentru mine, trei lucruri sunt fundamentale, anume educaţia şi ştiinţa, componenta legată de democraţie şi, foarte important, bunul-simţ. Acestea sunt lucrurile pentru care am votat astăzi”, a spus Daniel David.
El a votat la secţia nr. 66 din Cluj-Napoca, unde a fost însoţit de soţie şi de fiică.
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale John Ion Banu-Muscel a declarat că a votat, duminică, pentru o schimbare a actualei clase politice şi pentru „un plan de ţară” care să ducă la „o dezvoltare şi o bunăstare a cetăţenilor”.
„Am votat cu cele mai sincere gânduri, am venit, pentru că se pune întrebarea: de ce sunt aici, am venit pentru schimbare. Eu consider că România, dar nu atât România, cât cetăţenii României au nevoie de o schimbare care poate să fie realizată, prin, în primul rând, vocea poporului, şi în felul acesta clasa socială, mai mult clasa politică să fie cea care să fie prima schimbată. (…) Este munca pe care vrem să o facem cu un plan al României, pentru o dezvoltare, o bunăstare a cetăţenilor, dar, şi mai mult, pentru o perpetuare a României, care este lăcaşul neamului nostru„, a declarat Banu-Muscel, duminică, după ce şi-a exprimat opţiunea de vot la o secţie organizată la Şcoala gimnazială „Maria Rosetti”.
Ministerul de Interne anunţă că de la deschiderea secţiilor de votare au fost primite cinci sesizări privind presupuse nereguli în procesul de votare. Un bărbat a fost amendat după ce a reclamat în mod abuziv că la Constanţa nu a fost lăsat să voteze cu paşaportul. În Dâmboviţa, la Moreni, un bărbat nemulţumit că pe buletinul de vot nu se afla numele candidatului pe care îl susţinea el, a ieşit din cabina de vot, a rupt buletinul de vot şi l-a aruncat pe masa comisiei electorale a secţiei de votare, el fiind cercetat pentru distrugere de înscrisuri.
Fostul preşedinte Klaus Iohannis a declarat, duminică, la ieşirea de la urne că este o zi importantă şi că „alegerile trebuie să se desfăşoare foarte bine, foarte clar şi fără influenţe din afara României.”
„Este bine să ne dăm seama că de data aceasta alegerile trebuie să se desfăşoare foarte bine, foarte clar şi fără influenţe din afara României. Sper să fie o zi bună pentru România„, a spus Klaus Iohannis.
Marcel Ciolacu, premierul României și președintele PSD, după ce a votat: „Am ales astăzi ordinea și nu haosul. Eu cred că România trebuie să aibă un președinte care are deja o majoritate parlamentară. Am votat din toată din inima ca România sa meargă înainte din acest moment”.
Prezența la urne la scrutinul din noiembrie 2024, până la ora 10:00, a fost de 7,26%. Până la acea oră au votat 1.309.114 de români, 826.941 din mediul urban și 493.038 din mediul rural.
În mai 2025, prezența la urne până la ora 10:00 este de 11,71%, adică circa 2.107.112 de votanți. 1.363.733 din mediul urban, 748.798 din mediul rural.
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Daniel Funeriu a votat, duminică, pentru o Românie orientată înspre vest, în care oamenii trăiesc „în adevăr” şi care este ghidată de „busola morală”.
„Azi votăm al 10-lea preşedinte al României. Am votat pentru o Românie în care familiile noastre trăiesc în adevăr, pentru o Românie în care să putem crede cu toţii, pentru o Românie ghidată de busola noastră morală, clar orientată înspre vest„, a declarat Funeriu, potrivit Agerpres.
Elena Lasconi a votat la Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” din București.
„Am votat cu gândul şi cu credinţa că nu ne vor mai face planurile cei din sistem, cu gândul şi cu credinţa că românii au în sfârşit ocazia să reseteze sistemul, cu gândul şi cu credinţa că în ţara asta nu vom avea copii care să se culce flâmânzi, cu credinţa că nicio femeie care are îndrăzneala să se apere sau să spună răspicat ceva nu va mai fi catalogată drept isterică, cu gândul că oamenii de bună credinţă vor vedea că hoţii şi corupţii vor ajunge la puşcărie şi că vor plăti tot ce au furat din buzunarele românilor. Votez cu credinţa că astăzi se va face dreptate pentru că am curaj să fac dreptate. Există români care cred că în sfârşit în ţara asta o să se facă dreptate.Am votat cu credinţa că familiilor celor care nu au un răspuns încă, ale celor care au murit la Revouţie li se face dreptate”, a declarat Lasconi.
Biroul Electoral Central a transmis primele date oficiale privind prezența la vot. Până la ora 09:00 şi-au exprimat opțiunea, prin vot, pentru alegerea Preşedintele României, 4,19% din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale, din care 46,35% femei şi 53,65% bărbaţi, 4,07% în mediul urban, respectiv 4,34% în mediul rural, a transmis BEC într-un comunicat.
Prezenţa la vot pe grupe de vârstă se prezintă astfel:
-3,63% alegători cu vârsta între 18-24 de ani
-6,29% alegători cu vârsta între 25 – 34 de ani
-11,66% alegători cu vârsta între 35-44 de ani
-43,54% alegători cu vârsta între 45-64 de ani
-34,88% alegători cu vârsta peste 65 de ani
Cea mai mare prezență la vot:
Teleorman – 5,93%
Olt – 5,91%
Ilfov – 5,89%
Giurgiu – 5,72
Călărași – 5,67
Județele cu cea mai mică prezență:
Vaslui – 3,07%
Harghita – 3,04%
Maramureș – 2,96%
Bistrița-Năsăud – 2,85%
Satu Mare – 2,80%
Candidatul coalției de guvernare PSD-USR-UDMR, Crin Antonescu, și-a exercitat votul la Școala Gimnazială Nr. 12 din București.
„O zi foarte frumoasă, mă bucur că după primele indicii avem atât în diaspora, cât si aici o prezență masivă. Mă bucur că românii ies la vot. Eu am votat pentru o Românie unită, pentru o Românie puternică”, a declarat Antonescu.
Cristian Terheş a declarat, duminică, la ieşirea din cabina de vot, că aceste alegeri prezidenţiale vor da o nouă direcţie României.
„Votul de astăzi şi votul de pe 18 mai vor da o direcţie nouă României, nouă, ori mergem într-o direcţie, ori în alta, pentru că următorul preşedinte al României va conduce destinele României pentru următorii cinci ani. Îmi doresc o Românie care să-şi conserve valorile naţionale şi să-şi promoveze interesul naţional”, a afirmat Terheş.
Kelemen Hunor s-a prezentat, duminică, la o secţia de votare din Cluj-Napoca.
”Am votat pentru a nu ne întoarce în trecut, pentru a merge înainte şi pentru a evita o aterizare forţată care pentru România ar însemna cu cel puţin 30,35 de ani în istorie. Îi rog pe toţi cei care astăzi se mai gândesc dacă să meargă sau să nu meargă la vot să meargă la vot fiindcă este, pe de o parte, datoria fiecăruia să voteze, dar este mult mai important să decidem noi fiecare, să nu lăsăm pe alţii să decidă în locul nostru”, a declarat Kelemen Huhor, la ieşirea din secţia de votare.
Nicușor Dan, primarul Capitalei și candidat independent la prezidențiale, a votat la Școala Gimnazială Nr. 5 din București.
„Am votat pentru mulţi oameni tăcuţi, cinstiţi, muncitori pe care nu i-a reprezentat nimeni până azi. Am votat pentru speranţă, pentru un nou început pentru România, o ţară care are oameni capabili şi aici, şi în diaspora, şi în Republica Moldova, capabili să facă din ţara asta ceea ce merită. Am votat cu realism pentru că România trăieşte un moment dificil şi nu ne putem aştepta ca cei care au dus România în groapă să o scoată. Şi am votat pentru dreptate şi pentru acel candidat care să poată face dreptate pentru România”, a declarat Nicuşor Dan, la ieşirea din secţia de votare.
Ilie Bolojan, președintele interimar al României, și-a exercitat dreptul la vot la Școala Gimanzială Nr. 150 din București.
„Am votat fiind conștient de importanța acestor alegeri. De sunt importante? E o perioadă complicata, iar vremurile liniștite au apus. În plan intern, președintele va trebui să colaboreze cu majoritatea parlamentară, cu Guvernul, pentru a reforma statul și pentru a crea oportunități pentru cetățeanul român. Îndemnul meu pentru toți cetățenii României este să se prezinte la vot. Votați cum vă dictează conștiința”, a declarat Bolojan.
Candidatul AUR la prezidențiale George Simion a votat la Școala Nr. 1 din Mogoșoaia.
George Simion: „Am votat cu Călin Georgescu. Suntem aici cu o singură misiune, revenirea la ordinea constituțională, revenirea la democrației. Obiectivul meu este locul 1 în fruntea poporului român. Suntem aici să facem dreptate pentru România”.
Cele aproape 19.000 de secţii de votare organizate în ţară s-au deschis duminică, la ora 7:00, aproape 18 milioane de alegători fiind aşteptaţi la urne să îşi aleagă preşedintele.
Potrivit AEP, numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente este de 17.988.031 de cetăţeni.
Pe teritoriul ţării sunt organizate 18.979 de secţii de votare. În Capitală sunt deschise 1.289 de secţii.
În diaspora votul a început vineri, în cele 965 de secţii.
Lavinia Șandru, candidatul PUSL la președiniție, a votat la scurt timp după deschiderea urnelor. ”Am venit cu gândul şi am votat cu acelaşi gând că votul meu merge pentru România reală, votul meu împotriva abuzurilor de toate felurile care i-au făcut pe părinţii şi bunicii noştri în toţi aceşti 35 de ani să sufere, i-au făcut să trăiască în umilinţă. Am votat împotriva celor care au furat viitorul copiilor noştri, împotriva celor care i-au obligat pe românii noştri din diaspora să îşi lase totul aici şi să plece departe de casă şi de familie”, a declarat Lavinia Şandru.
Ordinea pe buletinul de vot este următoarea:
• Poziţia nr. 1 – GEORGE-NICOLAE SIMION – Alianţa pentru Unirea Românilor
• Poziţia nr. 2 – GEORGE-CRIN-LAURENŢIU ANTONESCU – Alianţa Electorală România Înainte
• Poziţia nr. 3 – ELENA-VALERICA LASCONI – Uniunea Salvaţi România
• Poziţia nr. 4 – CRISTIAN-VASILE TERHEŞ – Partidul Naţional Conservator Român
• Poziţia nr. 5 – MARCELA-LAVINIA ŞANDRU – Partidul Umanist Social Liberal
• Poziţia nr. 6 – VICTOR-VIOREL PONTA – candidat independent
• Poziţia nr. 7 – SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU – Partidul Noua Românie
• Poziţia nr. 8 – SILVIU PREDOIU – Partidul Liga Acţiunii Naţionale
• Poziţia nr. 9 – JOHN-ION BANU-MUSCEL – candidat independent
• Poziţia nr. 10 – PETRU-DANIEL FUNERIU – candidat independent
• Poziţia nr. 11 – NICUŞOR-DANIEL DAN – candidat independent
Categories:Știri 🗞
Tags:alegeri prezidențiale româniaevenimentul zileiexit poll 2025exit poll alegeriexit poll alegeri 2025exit poll prezidentiale 2025exit poll romaniaexitpollprezenta la vot in timp realprezenta la vot liveprezenta la vot roaepprezenta vot aeprezultate alegerirezultate alegeri 2025rezultate exit pollrezultate partiale alegeri 2025rezultate votroaep alegeri 2025roaep.rosondajesondaje alegerivot prezidentiale 2025voturi la alegeri prezidențiale în românia 2025
Diliul