Este în regulă să te bucuri de răul altuia („schadenfreude”) la locul de muncă?

Ți s-a întâmplat vreodată să simți o satisfacție (poate ascunsă) atunci când altcuiva i-a mers prost? Chiar dacă nu recunoaștem deschis, mulți dintre noi am trăit probabil această stare – uneori intenționat, alteori inconștient. Acest sentiment are un termen în germană: „schadenfreude” (pronunțat în roână „șadănfroidă”). Iar locurile de muncă sau alte contexte de afaceri – cu toate presiunile, rivalitățile și jocurile de putere din birouri – pot crea condițiile ideale pentru apariția lui.

Iată de ce uneori ne bucurăm de eșecurile altora, de ce această emoție poate avea consecințe cu două tăișuri și cum poate fi reinterpretată pentru a încuraja învățarea și dezvoltarea personală.

Ce este „schadenfreude”?

Schadenfreude este un cuvânt compus format din două substantive germane: „schaden”, care înseamnă prejudiciu sau daună, și „freude”, care înseamnă bucurie.

Important este că aici vorbim despre ceva diferit de hărțuire sau de provocarea activă a suferinței altei persoane.

Cercetările arată că emoția denumită schadenfreude este relativ frecventă la locul de muncă. Ea poate fi întâlnită în rândul angajaților de la toate nivelurile ierarhice, de la personalul de execuție până la conducerea de vârf.

Pentru un angajat, poate apărea atunci când vede un rival sau un coleg invidiat fiind tratat nedrept de un superior.

În mod similar, managerii de top pot simți schadenfreude atunci când rivalii eșuează. Cercetările noastre anterioare indică faptul că liderii strategici, inclusiv directorii executivi și alți decidenți de la nivel strategic, sunt predispuși la această emoție.

Pentru a investiga mai în detaliu acest fenomen, cercetarea noastră actuală analizează modul în care directorii executivi din Australia reacționează la eșecurile concurenților, cu un accent special pe felul în care percep și experimentează schadenfreude.

Rezultatele noastre preliminare, care nu au fost încă evaluate prin peer-review, sugerează că liderii recunosc schadenfreude ca pe un sentiment care apare atunci când o organizație rivală se confruntă cu un eșec, mai ales într-un sector competitiv.

Acest lucru a fost evident în reflecțiile lor asupra scandalului fiscal PwC și asupra breșei de date Optus din 2022, atunci când au privit aceste organizații ca pe niște rivali. De exemplu, un participant a explicat:

„Ei bine, cred că natura umană ar dicta din nou că te gândești: oh, concurentule, nu te-ai descurcat prea bine […] Nu te poți abține să nu-ți freci mâinile și să spui: ei bine, o să câștigăm niște clienți din asta.”

La prima vedere, schadenfreude poate părea emoțional contraintuitivă. Din punct de vedere etic, ne-am aștepta ca asistarea la suferința altcuiva să declanșeze empatie sau compasiune.

De ce, atunci, observatorul experimentează plăcere sau satisfacție? Este vorba de o scurtă suspendare a empatiei și a judecății morale sau se întâmplă altceva?

Calmarea propriilor insecurități

Sentimentul de schadenfreude pot avea numeroși factori declanșatori. Unul dintre cei mai importanți este insecuritatea.

A observa pe cineva cu performanțe mai slabe decât tine te poate face să te simți mai bine în legătură cu propriile tale abilități. Acest proces este cunoscut sub numele de comparație socială descendentă. În acest fel, pentru unii oameni, schadenfreude poate contribui la creșterea stimei de sine.

Eșecurile celor cu performanțe ridicate sunt deosebit de vizibile, deoarece aceștia sunt percepuți ca fiind în vârful domeniului lor.

Schadenfreude se poate reflecta și în fenomenul cultural cunoscut drept „sindromul macului înalt”, tendința de a-i „tăia” pe cei care ies în evidență.

Percepțiile legate de merit joacă, de asemenea, un rol important. Atunci când cineva acționează neetic sau pare că nu merită succesul și ajunge să eșueze, observatorii simt adesea că „a primit ce merita”.

Identificarea cu o anumită organizație poate alimenta și ea schadenfreude. Dacă angajații se simt puternic atașați de propria organizație, ei pot privi rivalii ca pe un „grup exterior”, iar eșecurile concurenților pot fi resimțite ca victorii care sporesc mândria organizațională.

Pericolele schadenfreude

Există o serie de riscuri care trebuie avute în vedere atunci când avem această emoție.

În primul rând, schadenfreude poate duce la exces de încredere la locul de muncă. Atunci când angajații sau managerii își percep succesul ca fiind rezultatul eșecului altora, se pot complace cu situația, pot ignora schimbările și pot dezvolta puncte oarbe.

În al doilea rând, existența schadenfreude se poate răspândi prin bârfe și poate afecta relațiile de muncă.

Dacă colegii simt că te bucuri de dificultățile lor, se pot simți nesiguri în a-și împărtăși eșecurile sau provocările. Acest lucru subminează deschiderea și sprijinul reciproc, afectând încrederea și relațiile din interiorul organizației.

În al treilea rând, poate eroda empatia la locul de muncă. Angajații sau managerii care se bucură de ghinionul altora nu reușesc adesea să recunoască dificultățile cu care se confruntă colegii lor.

Prin prioritizarea satisfacției personale sau a obținerii unui avantaj în detrimentul compasiunii, ei neglijează să se pună în locul altora, ceea ce poate submina climatul de sprijin și climatul etic general al organizației.

O sabie cu două tăișuri

Poate părea o emoție complexă și întunecată. Însă, prin recunoașterea factorilor care o declanșează și prin abordarea ei cu luciditate, schadenfreude poate fi transformată într-o oportunitate pozitivă de învățare și dezvoltare.

Când recunoști că ceea ce simți este schadenfreude, te poți opri și te poți întreba: „Chiar așa vreau să reacționez?” sau „Asta mă definește cu adevărat?”

Îți poți adresa întrebări reflexive, precum: S-ar putea întâmpla și mie ceva asemănător? Ce a mers prost pentru ei și ce pot învăța din asta? Cum pot folosi această situație pentru a mă îmbunătăți sau pentru a lua decizii mai bune?

Conștientizarea și atenția acordată acestei emoții îți pot oferi șansa de a trece de la simpla plăcere provocată de eșecurile altora la învățarea din ele, la îmbunătățirea propriei persoane, la abordarea propriilor slăbiciuni și la pregătirea pentru provocările viitoare, fără a-ți pierde valorile morale.