Schimbarea sezonieră a orei în UE

În 2018, a fost prezentată o propunere de a renunța la schimbarea orei de două ori pe an în Uniunea Europeană. Până când se va lua o decizie finală, rămâne în vigoare sistemul actual.

Propunerea privind schimbarea sezonieră a orei

Comisia Europeană a prezentat, la 12 septembrie 2018, proiectul de directivă privind schimbarea sezonieră a orei. Principalele elemente ale propunerii sunt:

 

– renunțarea la schimbarea orei de două ori pe an în toate țările UE

– un sistem de notificare care ar urma să fie utilizat de un stat membru al UE în cazul în care acesta dorește să își modifice ora standard

În cazul în care ar fi adoptată, directiva ar urma să pună capăt schimbării orei de două ori pe an în UE, ceea ce se numește adesea „ora oficială de vară”.

 

Cu toate acestea, nu a fost luată nicio decizie finală cu privire la această chestiune și nu a fost definit un calendar pentru o astfel de decizie. Sistemul actual, care implică variații de o oră, care prelungesc orele de lumină naturală în timpul verii, se menține în vigoare.

Calendar

02.12.2019

Informare din partea președinției finlandeze cu privire la schimbarea sezonieră a orei

 

06.06.2019

Schimbarea sezonieră a orei se află pe ordinea de zi a miniștrilor transporturilor din UE

 

03.12.2018

Consiliul evaluează raportul intermediar referitor la propunerea privind schimbarea sezonieră a orei

 

12.09.2018

Propunerea Comisiei Europene privind schimbarea sezonieră a orei

La nivelul Consiliului

Consiliul nu a convenit încă asupra poziției sale cu privire la propunere. Pentru a formula o poziție a Consiliului, este necesară o majoritate calificată a statelor membre. În mod similar, o majoritate calificată a statelor membre ar trebui să sprijine textul final negociat cu Parlamentul European.

 

La rândul său, Parlamentul European și-a adoptat poziția cu privire la propunere în martie 2019. Acesta a votat în favoarea renunțării la ora oficială de vară în 2021.

 

Atât Consiliul, cât și Parlamentul European trebuie să ajungă la un acord pentru a adopta legislația necesară renunțării la schimbarea sezonieră a orei.

Legislația UE privind schimbarea sezonieră a orei

Schimbarea orei în Europa, primăvara și toamna, este un obicei care datează dinaintea Uniunii Europene. A fost introdus pentru prima dată în timpul Primului Război Mondial pentru a se realiza economii de energie, fiind reintrodus în multe țări în anii ’70.

 

UE a legiferat pentru prima oară pe tema orei de vară în 1980, printr-o directivă care a coordonat practicile naționale existente pentru a contribui la buna funcționare a pieței unice.

 

Directiva actuală a intrat în vigoare în 2001. În conformitate cu dispozițiile sale, toate statele membre trec la ora de vară în ultima duminică a lunii martie și revin la ora standard („ora de iarnă”) în ultima duminică a lunii octombrie.

Ora standard a statelor membre

Statele membre au libertatea de a decide asupra zonei de fus orar în care doresc să se afle. În prezent, în UE există trei zone de fus orar standard:

 

– ora Europei Occidentale: Irlanda și Portugalia

– ora Europei Centrale: 17 state membre din zona geografică respectivă

– ora Europei de Est: Bulgaria, Cipru, Estonia, Finlanda, Grecia, Letonia, Lituania și România

Share